Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ion Pillat Dorohoi

Scoala de arte și meserii „Ion Pillat”, a  fost, în data de 16 noiembrie 2011 gazda activităţii „Atitudine pentru o societate fără violenţă!”, activitate derulată în cadrul Săptămânii Educaţiei Globale. Ea vine să completeze o serie de alte activităţi derulate în cadrul unui amplu parteneriat încheiat cu Poliţia municipiului Dorohoi.
       
Formarea şi cultivarea aptitudinilor precum şi a atitudinilor civice de abordare a problemelor sociale prin dialog şi participare efectivă la rezolvarea pedagogică a contradicţiilor obiective si subiective care apar în condiţii de microgrup sau în contextul comunităţii sociale –  a reprezentat scopul acestei activităţi coordonată de prof. Ghebac Mihai–Ovidiu, prof. Domonco Ioan şi prof. Luca Dorin. La activitate au participat drept invitaţi din partea Poliţiei municipiului Dorohoi agent şef principal Iacob Ioan şi agent şef principal Luchian Liodor.
       
Elevii, prezenţi într-un număr mare (clasele IX-XIII, a VI-a, a VII-a A) – au fost încântaţi de activitatea derulată, participând activ la dialogul stabilit între ei, prof. coordonatori şi invitaţi. S-au alăturat ca şi colaboratori şi alte cadre didactice: Ştefănescu Iuliana, Crăciun Dănuţ, Ionescu Marius, Macovei Simona, Pintilei Cristina, Ghileschi Brânduşa.
       
Continuând seria activităţilor din această săptămână, astăzi 17 noiembrie 2011, în cadrul unui parteneriat încheiat cu Crucea Roşie Română – filiala Botoşani – s-a desfăşurat activitatea „Atitudine pentru o viată fără riscuri”.
       
Profesorul coordonator al activităţii – Ghebac Mihai–Ovidiu – a avut drept invitat special  pe directorul filialei Crucii Roşii Române – Botoşani – dl. Măciucă Eduard, fiind însoţit de d-na Gheras Angelica – reprezentanta  Crucii Roşii Române – Dorohoi şi de dl. Botezatu Constantin – referent Crucea Roşie Botoşani. Alături de aceştia au fost prezenţi  cons. educativ Constantin Mihai şi prof. Diaconescu Constantin, prof. Anechi Cătălin.
        
Explicaţiile date de invitaţi precum şi materialele prezentate au trezit interesul elevilor participanţi la activitate, atingând la un nivel înalt obiectivele propuse: cunoaşterea de către elevi a unor date generale despre rolul si importanta Crucii Rosii Române, dobândirea de către elevi a unor informaţii generale despre modul în care se poate interveni în vederea salvării vieţilor omeneşti prin acordarea primului ajutor, respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor şi a normelor de igienă în şcoală şi societate;
       
La dorinţa elevilor, invitaţii au promis că vor reveni cât mai curând posibil în vederea derulării celorlalte activităţi din cadrul parteneriatului educaţional. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ion Pillat DorohoiIon Pillat Dorohoi (2)Ion Pillat Dorohoi (3)Ion Pillat Dorohoi (4)Ion Pillat Dorohoi (5)Ion Pillat Dorohoi (6)Ion Pillat Dorohoi (7)Ion Pillat Dorohoi (8)Ion Pillat Dorohoi (9)Ion Pillat Dorohoi (10)Ion Pillat Dorohoi (11)Ion Pillat Dorohoi (12)Ion Pillat Dorohoi (13)Ion Pillat Dorohoi (14)Ion Pillat Dorohoi (15)
DorohoiNews.ro, 18-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro